Din trecut

Marţi, 1 iunie 2010, program special de ziua copilului născut şi nenăscut, începând cu orele 17,30.

20 mai 2010 – am participat la Vecernie şi apoi la procesiunea religioasă organizată cu ocazia prăznuirii Sf. Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii oraşului Tg-Jiu, procesiune cu icoana Sfinţilor Împăraţi şi moaştele Sfintei Mc. Tatiana de la Craiova.

Un membru al nostru a participat la un curs de scriere de proiecte de finanţare la Craiova, 14-16 mai, organizat de A.S.C.O.R. Craiova şi C.E.R.T. Competenţele dobândite vor putea fi folosite de noi pe viitor în scrierea de proiecte pentru obţinerea de fonduri nerambursabile pentru A.S.C.O.R. Tg-Jiu.

Activități constante:

ASOCIAŢIA STUDENŢILOR CREŞTINI ORTODOCŞI ROMÂNI, filiala “Sf.  Cuv. Irodion de la Lainici” Târgu-Jiu, organizează “Convorbiri duhovniceşti” în fiecare luni seara, la orele 19:00, în cadrul Universităţii ,,Constantin Brâncuşi” Tg-Jiu, la Facultatea de Drept, parter, sala B011. (momentan nu se mai organizează)

O dată la 2 săptămâni, în ziua de joi, orele 15:00, Conferinţa are loc la Penitenciarul Târgu-Jiu, str. V. Alecsandri, nr. 23.

De fiecare dată conferenţiază preoţi şi teologi din judeţ. (se va relua)

În serile de luni, marţi, miercuri şi joi, la orele 19:20, membrii A.S.C.O.R.    Tg-Jiu se întâlnesc în Paraclisul ,,Liceului Teologic” Târgu-Jiu pentru rugăciune (citirea unui/unor acatiste sau a unor catisme din Psaltire şi pomenirea membrilor filialelor A.S.C.O.R.-L.T.C.O.R.).

Uneori, o dată pe săptămână, în sediul A.S.C.O.R., se vizionează un film.

Sâmbăta, o dată pe lună, membrii A.S.C.O.R. Târgu-Jiu şi-au făcut un obicei din a merge şi a cerceta bolnavii din spitale, oferindu-le în dar cărţi de rugăciune, iconiţe şi fructe.

Mai demult:

6 mai – am făcut Acatistul Sf. Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei.

3 mai 2010 – pelerinaj la Mân. Lainici pentru a ne închina la moaştele Sf. Irodion, ocrotitorul nostru, prăznuit în această zi.

30 aprilie – 2 mai – reprezentanţi ai noştri au participat la Conferinţa Tinerilor Ortodocşi din Arhiepiscopia Craiovei de la Mănăstirea Tismana.

Lasă un răspuns

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.